Drumul spre străinătate s-a dovedit a fi cu peripeții pentru mai mulți șoferi moldoveni care au tranzitat județul nostru. În această seară, un alt șofer care se îndrepta spre Italia le-a dat de lucru polițiștilor după ce a lovit o femeie pe trecerea de pietoni.
Accidentul s-a petrecut pe Bulevardul Independenței, la intersecția cu strada Iosif Vulcan. O femeie de 48 de ani, care încerca să treacă strada, a fost lovită de o mașină înmatriculată în Italia și condusă de un bărbat de 35 de ani din Suceava.
La locul accidentului au ajuns de urgență paramedicii SMURD care i-au acordat femeii accidentate primul ajutor. Din fericire, femeia nu a suferit răni grave în urma accidentului și a refuzat să fie transportată la spital.
Polițiștii de la rutieră au deschis un dosar penal pe numele bărbatului care se afla la volanul mașinii și care este cercetat pentru vătămare corporală din culpă. Bărbatul nu consumase alcool înainte de a se urca la volan, însă a rămas fără permisul de conducere.
Circulația pe Bulevardul Independenței s-a desfășurat cu dificultate până când polițiștii au finalizat cercetările la fața locului.
Acesta este al treilea accident petrecut de la începutul anului în care sunt implicați șoferi moldoveni care se întorc în Italia, la muncă. Primul s-a soldat cu decesul șoferului din Botoșani care a încercat să efectueze o depășire între Șieu Măgheruș și Podirei. Al doilea accident, soldat cu decesul pietonului, a fost în Josenii Bârgăului, la volanul autoturismului aflându-se un bărbat din Iași care se îndrepta și el spre Italia.