Un tânăr de 24 de ani din Reteag a fost prins de poliţiştii din cadrul IPJ BN, pe numele acestuia fiind emis un mandat de Arestare European. Bărbatul este acuzat de trafic de persoane.
Bărbatul era căutat de autorităţile din Spania care îl acuză de săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane. C.L. a fost prins ieri, în localitatea Reteag, de poliţişti în urma unei acţiuni a Biroului de Investigaţii Criminale. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore şi prezentat în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Un alt infractor, de 39 de ani din localitatea Dumitriţa, a fost prins tot ieri de oamenii legii, acesta fiind dat în urmărire naţională după ce a fost condamnat la cinci luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
„Condamnatul a fost depus în arestul IPJ Bistriţa-Năsăud”, se arată într-un comunicat remis presei de către purtătorul de cuvânt al IPJ BN, insp. Antonela Gorgan.