Dacă la nivelul ţării termenul pentru microciparea câinilor va fi prelungit, judeţul nostru este un caz fericit. Aici toţi câinii înregistraţi în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân au fost microcipaţi deja.
Peste 1000 de câini cu stăpân au fost microcipaţi în judeţul nostru. Asta reiese din informaţiile furnizate de Colegiul Medicilor Veterinari pentru Bistriţeanul.ro.
Legislaţia privind microciparea obligatorie a câinilor a intrat în vigoare din luna martie a acestui an. Cipul conține un cod numeric personalizat unic al câinelui, iar legea a venit imediat după repetatele incidente în care foarte multe persoane au ajuns la spital muşcate de câini.
Conform noilor reglementări, toate animalele - atât de companie cât şi cele din gospodării trebuie microcipate, asta pentru a-i putea sancţiona pe cei care își abandonează câinii. În cazul câinilor cu vârsta mai mare de 90 de zile, proprietarii au obligația să microcipeze animalele și să le înregistreze în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân înainte de vânzare, donare, vaccinare contra rabiei sau înainte de a-i scoate în spații publice. Câinii nou născuţi cu proprietar vor fi identificaţi în termen de maxim 30 zile de la fătare.
Înregistrarea în RECS a câinilor cu stăpân se realizează pe loc, imediat după microcipare odată cu eliberarea carnetului de sănătate.
Proprietarii câinlor sunt obligați totodată să înregistreze în Registrul de Evidenţa a Câinilor cu Stăpân schimbarea datelor proprietarului şi noua adresă. În plus, la găsirea unui câine care s-a pierdut, persoanele care l-au găsit au obligaţia să anunțe poliția în vederea depistării şi anunţării proprietarului.
În cazul în care câinele nu are microcip implantat, proprietarul riscă să-și piardă patrupedul și să ia o amendă cuprinsă între 2000 și 3000 lei.