Zăpada care s-a aşternut în această dimineaţă în întreg judeţul le dă bătăi de cap şoferilor, dar şi pietonilor, care au de circulat pe şosele şi trotuare necurăţate.
Deși ninge de doar circa o oră, un strat gros de zăpadă s-a așternut peste întreg județul. Și așa cum era de așteptat, ninsoarea i-a luat iar prin surprindere pe drumari, care s-au mobilizat cu greu pentru a curăța șoselele.
La această oră, în trafic există mai multe blocaje, circulația desfășurându-se cu dificultate pe DN 17C, drumul ce face legătura între Năsăud și Bistrița.
Mai mulți șoferi ne-au semnalat faptul că nu se poate urca decât foarte greu de la Dumitra înspre Bistrița, în zonă fiind sosiți polițiștii, care încearcă să dirijeze traficul. De asemenea, pe DN 17 se circulă cu dificultate, în Tihuța multe TIR-uri fiind blocate, conform celor spuse de șoferii care vin de acolo.
FOTO Arhivă