Mai bine de 80% din țară este sub cod portocaliu de ger. Atenționarea meteorologilor a intrat în vigoare astăzi la ora 10:00 și este valabilă până mâine inclusiv. Potrivit specialiștilor, minimele la care trebuie să ne așteptăm ajung până la -29 de grade.
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu de ger, care vizează mai bine de 80% din țară. Atenționarea a intrat în vigoare astăzi la ora 10:00 și va fi valabilă până mâine inclusiv.
Pe lista județelor unde temperaturile înregistrate vor fi deosebit de scăzute se regăsește și Bistrița-Năsăud, dar și majoritatea județelor din nordul țării.
„În intervalul menționat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania și în Maramureș, gerul se va intensifica, astfel încât minimele vor fi cuprinse, în general, între -29 și -15 grade, iar maximele între -15 și -10 grade”, avertizează meteorologii pe site-ul oficial al ANM.