Vremea se face urâtă! Asta au anunţat meteorologii care au emis pentru 35 de judeţe din ţară, printre care şi Bistriţa-Năsăud, un cod galben de ploi şi ninsori valabil până mâine seară.
E timpul să scoatem din dulapuri puloverele şi cizmele pentru că vine frigul! Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un cod portocaliu de ninsori şi viscol pentru judeţele Neamţ şi Suceava, iar pentru capitală şi alte 35 de judeţe, printre acestea numărându-se şi Bistriţa-Năsăud a fost emis un cod galben de ploi şi ninsori.
Meteorologii avertizează că vântul va bate cu putere şi că temperaturile vor scădea, aşa că trebuie să scoatem de la naftalină hainele groase dacă nu vrem să răcim. De asemenea, prognoza avertizează că pe carosabil este posibil să apară polei, aşa că şoferii sunt rugaţi să circule cu multă atenţie.
Avertizarea de cod galben este valabilă până mâine seară la ora 18.00.