Elevii au fost nevoiţi să aleagă dacă vor să meargă sau nu la ora de religie de la şcoală. În Bistriţa-Năsăud aproape toţi şcolarii au ales să participe la acest curs. Reprezentanţii ISJ BN anunţă că în judeţul nostru peste 82 la sută dintre elevi sunt ortodocşi.
Potrivit informaţiilor de la Inspectoratul Şcolar cei mai mulţi dintre elevi vor merge la orele de Religie. Părinţii lor au semnat cereri în acest sens, până vineri, când a expirat termenul de înscriere. Asta cel puţin teoretic, pentru că Ministerul Educaţiei a anunţat că se pot face în continuare înscrieri şi după această dată.
"La nivel judeţean, din totalul de 37611 elevi în învăţământul de stat la zi, 36849 (97,97%) au optat să facă religie în continuare. Majoritatea elevilor (82%) studiază religia ortodoxă, a doua disciplină studiată fiind religia penticostală (10%)", se arată într-un comunicat remis presei de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Anul trecut în luna noiembrie Curtea Constituţională a decis că articolul din Legea Educaţiei privind obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de Religie este neconstituţional.
Astfel, judecătorii au arătat că oferta educaţională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă. Prin urmare, cererile trebuiau făcute doar cei care vor să studieze religia.