Pentru că Zurli sunt, într-adevar, un fenomen. Și nu spun asta doar pentru că în ultimii ani nu am ratat vreun spectacol de-al lor, iar ei nu au ratat vreo petrecere de-a copiilor mei, și nici pentru că Mirela Retegan, fondatorul trupei, este „conțărancă” de-a noastră (ca s-o citez pe Felicia).

"Când spun că-mi plac bărbaţii taţi şi femeile mame, nu mă refer la drepturile unora sau la drepturile celorlalţi. Mă refer la drepturile copiilor. Pentru că orice copil are dreptul să aibă un tată fericit şi o mamă fericită”, scrie Mirela, într-una din postările de pe blogul personal. Acesta este principiul după care a construit „Gașca Zurli”.  Atentă la nevoile fetiței ei, a căutat mjiloace prin care să o crească echilibrată și fericită. Și ca să ne putem crește copii astfel, în primul rând trebuie să ne reeducăm noi ca și părinți, să ne eliberăm din capcana unei mentalități în parte deficitară și să evoluăm alături de cei mici. Gașca Zurli ne învață că educația se poate face și într-un mod amuzant și distractiv.

Copiii zilelor noastre manevrează butoanele televizorului și ale calculatorului încă din scutece. Bineînțeles, cu concursul nostru, al părinților. Mereu în criză de timp, alergăm în permanență din punctul A în punctul B; de foarte multe ori între cele două puncte se află copilul nostru, absorbit de un joc video sau un desen animat (aceste desene sunt tot mai abstracte și mai violente).

Atunci când au descoperit gadget-urile, m-am bucurat în prostia mea, pentru că am putut și eu să respir. Cinci minute pe tabletă, ca eu să pot învârti într-o cratiță fără să-l țin în brațe, nu am considerat că poate fi ceva atât de nociv. M-am mințit că acel canal de desene animate, la care ajunsese să se uite hipnotizat, este special pentru bebeluși. Când am sesizat pericolul, a fost aproape prea târziu.

Noroc că încă mai dețin controlul asupra telecomenzii. Și atunci cei ca și Zurli sunt gura de oxigen. Oxigenul care a fost respirat de sute de copii, la Bistrița. Timp de 50 de minute. Puțin pentru că „Tura-vura” (inițiații știu cine e) ne-a găsit în cele din urmă și a adus și ploaia cu ea. Suficient însă pentru ceea ce a însemnat pentru micii și mari spectatori. Am plecat de acolo fredonând și scriu acest material tot  fredonând „Am o căsuță mică...așa și așa...” Și s-au aprins și luminițele. Că vin Sărbătorile... cu lumină și veselie.

cu drag,

LINA