1. Personajele.
Personajele principale din piesă sunt un grup de tineri proaspăt ieșiți de la școală care se grăbesc să ajungă acasă să-și facă temele și să se pregătească pentru următoarea zi. Al doilea personaj este o mașină condusă de domnul Vasile, care, deși a reușit să treacă de inspecția tehnică, nu este foarte sigur cât de bine se descurcă la o frână bruscă dat fiind că a venit frigul și mașina cam alunecă pe drum.
2. Intriga.
Tinerii, în foamea lor pentru învățătură, se grăbesc către casă alergând pe drum, făcând glume, împingându-se și râzând zgomotos. Atunci este momentul când pe Bulevardul Republicii ajung la trecerea de pietoni pe care se hotărăsc să o treacă în alergare. Din direcția Coroana de Aur vine domnul Vasile cu viteza legală de 40 km la ora și observă în ultima clipă tinerii care s-au angajat în traversare fără să se asigure.
3. Motivul
Tinerii, ca niște viitori adulți responsabili, au fost atenți la lecțiile de la școală și știu că trecerea de pietoni este „DREPTUL LOR”. Mai știu, de asemenea, că în 1989 a avut loc o revoluție care a dat tuturor drepturi și logica scurtă dictează că pe trecerea de pietoni ei sunt șefii și toți șoferii trebuie să oprească.
Domnul Vasile, un personaj grăbit din fire, circulă cu viteza legală știind că pietonii au obligația de a se asigura înainte de a traversa, considerând că în așa fel va reuși să evite orice pericol.
4. Punctul culminant
Tinerii, speriați de mașina care se apropie în viteză de ei, la fel ca și căprioarele speriate pe drum, rămân blocați câteva secunde fără să știe ce să facă.
5. Incheierea
Am hotărât să fie una fericită. Domnul Vasile oprește mașina milimetric de piciorul unuia dintre tineri și toată lumea își continuă drumul. Tinerii vorbind tare și gesticulând despre cât de incompetent este șoferul, fac referire la cel care i-au dat carnetul și bineînțeles o menționează pe mama domnului Vasile.
Domnul Vasile, puțin speriat, de abia își revine, se gândește la ce s-ar fi putut întâmpla dacă îi lovea (Poliție, Spital, Judecătorie, amendă, familia copiilor, etc.), și uite așa își mai pierde un pic din încrederea în generația ce va veni.

Chiar dacă povestea este fictivă, personajele la fel, iar situația ipotetică, concluzia și morala este una simplă: Pe vremea de afară, chiar mergând cu 40 km/oră ai șanse mari să lovești o gazelă ce-ți sare pe trecerea de pietoni care consideră că „e dreptul ei/lui”. Nu sunt doar tinerii care fac asta. Am văzut zeci de oameni de toate vârstele care, vorbind la telefon sau cu gândul în altă parte sau pur și simplu hotărâți să-și folosească „dreptul”, se aruncă pe trecerile de pietoni sau, chiar mai rău, trec în viteză prin locuri nemarcate. Bineînțeles că trebuie să dai prioritate pietonilor, dar țin să îi anunț pe toți amatorii de spital din Bistrița că trecerile de pietoni nu au nici un fel de câmp de forță invizibil care să oprească o mașină dacă tu nu te asiguri. Pietonii sunt și ei participanți la trafic, ca și oricare alt conducător de mașină. Nu o dată era să fac accident din cauza unor tute, scuze, domnișoare respectabile, care vorbeau la telefon cu „iubi”. Le-am evitat în ultimul moment, dar era să se proiecteze mașina din spatele meu în mine!
Știu că trecerea de pietoni este „dreptul tău”, dar chiar merită o vizită la spital, vreo două luni de tribunal și alte cele doar ca să poți spune cu mândrie că „tu ai avut dreptate”? Iar dacă nu vreți să fiți în articolele semnate de Andreea Bojor, vă rog să circulați pe drum cu multă cumpătare.

Urmează episodul 2: „Biciclist și neliniștit”.

adriansolcan.blogspot.ro