Conform unui studiu, Bistrița se află printre primele orașe din țară în ceea ce privește socializarea virtuală. Nu mai puțin de 48.000 de bistrițeni au conturi și sunt activi pe rețeaua de socializare Facebook.
Tot mai mulți români își fac cont pe rețeaua de socializare Facebook, unde pot posta fotografii și filmulețe, dar pot admira și fotografiile prietenilor virtuali.
Potrivit Facebrands.ro, serviciul de monitorizare a paginilor româneşti create pe reţeaua socială, numărul de conturi româneşti din reţeaua Facebook a atins luna aceasta 7 milioane, în creştere cu 25% faţă de ianuarie 2013.
Bucureștiul are cei mai mulţi utilizatori ai reţelei Facebook în România, mai exact 1,43 milioane, urmat de Cluj Napoca, Iași, Timișoara și Constanța, fiecare cu peste 200.000 de utilizatori.
Orașele Craiova, Braşov, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Arad, Bacău, Piteşti şi Sibiu au fiecare peste 100.000 de utilizatori de Facebook.
Și Bistrița se numără printre orașele cu cei mai mulți utilizatori de Facebook, numărul lor depășind 48.000, conform statisticilor întocmite de Facebrands.ro.