Pompierii au reuşit să stingă focul înainte ca întreaga casă să fie făcută scrum. Din fericire în imobil nu era nimeni în momentul în care a izbucnit incendiul şi astfel nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale.
Două autospeciale cu apă şi spumă din cadrul ISU BN şi un Echipaj de Prim Ajutor din cadrul SMURD au intervenit în urmă cu puţin timp pe strada Drumul Dumitrei Vechi unde acoperişul unei case a luat foc.
„Incendiul se manifesta la acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 80 -100 de metri pătraţi. A fost localizat şi lichidat şi s-a reuşit şi limitarea pagubelor materiale”, a explicat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al ISU BN, plt. Marius Rus.
Pompierii militari au început deja o anchetă în acest caz pentru a stabili cauza probabilă a incendiului.