O femeie de 62 de ani a murit în această dimineaţă după ce în locuinţa ei a izbucnit un incendiu. Femeia era singură acasă şi vecinii au fost cei care au dat alerta după ce au simţit miros de fum. Incendiul a avut loc pe strada Sucevei din municipiu.
Locatarii blocului cu numărul 5 de pe strada Sucevei au dat alerta în această dimineaţă, în jurul orei 04.00, după ce au simţit miros de fum. Oamenii au sesizat că mirosul venea dintr-un apartament situat la etajul II. Aceştia au bătut la uşa apartamentului unde, în acel moment, se afla o femeie de 62 de ani.
"Am bătut la uşă dar, vecina nu a răspuns. Când am apăsat pe clanţă am sesizat că iese fum şi am sunat repede la 112 pentru a cere ajutor", a povestit pentru Bistriţeanul.ro, Ovidiu Mădăraș, unul dintre vecini.
Soţul femeii care se afla în apartament lucrează ca paznic chiar în piaţa din apropierea locuinţei. Vecinii l-au anunţat că sunt probleme în apartament şi omul a venit într-un suflet acasă pentru a vedea ce se întâmplă.
"Eu pe la ora 17.00 am mers la serviciu şi acuma noaptea, pe la 03.45, m-au sunat şi mi-au spus că iese fum din apartament. Nu ştiu ce s-a întâmplat, nu ştiu ce să vă spun", ne-a spus Simion Naste, soţul victimei.
La faţa locului au ajuns şi pompierii şi medicii. În apartament era un fum înecăcios şi nu se putea respira. Femeia a fost găsită pe jos, în baie.
"Am fost solicitaţi de către colegii de pe Echipajul de Prim Ajutor pentru o pacientă, posibil victima unui incendiu, aflată în stop cardio-respirator, cu manevrele de resuscitare în curs de desfăşurare. Am continuat manevrele de resuscitare pentru încă 30 de minute însă fără succes şi s-a declarat decesul. Pacienta prezenta arsuri de căi respiratorii superioare şi arsuri tegumentale superficiale de gradul I", a declarat pentru Bistriţeanul.ro, Ionuţ Bârsan, medic în cadrul SMURD.
După ce au stins focul care ardea mocnit, pompierii au făcut cercetări pentru a descoperi de la ce anume a pornit incendiul. De vină se pare că ar fi o lumânare lăsată aprinsă şi nesupravegheată.
"Incendiul se manifesta mocnit, fără flacără deschisă, într-una dintre încăperile apartamentului. În urma arderii unor materiale textile a rezultat un fum dens şi toxic care a alertat vecinii. Pompierii militari au pătruns în apartament şi au găsit în baie o femeie de 62 de ani în stare de inconştienţă. Evenimentul a fost provocat cel mai probabil de utilizarea necorespunzătoare a focului deschis în spaţii închise, mai exact de la o lumânare", a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al ISU BN, plt. Marius Rus.