În urmă cu puţin timp, un biciclist a fost lovit de maşină în timp ce trecea pe trecerea de pietoni pe bicicletă. Tânărul a scăpat fără răni grave în urma accidentului.
Un tânăr de 20 de ani din Arcalia încercat să treacă strada pe trecerea de pietoni în timp ce era pe bicicletă şi a fost lovit de o maşină care era condusă de alt tânăr în vârstă de 19 ani din comuna Şieu Odorhei.
Biciclistul nu s-a asigurat când a încercat să treacă strada, iar şoferul autoturismului a fost suprins şi nu a mai avut timp de reacţie, acroşându-l pe acesta.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă pentru a-i acorda biciclistului accidentat primul ajutor. Acesta nu a suferit răni grave, dar a fost transporat la Spitalul Judeţean de Urgenţa Bistriţa-Năsăud pentru mai multe investigaţii.
Atât şoferul cât şi biciclistul au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar acesta a arătat faptul că niciunul nu consumase alcool.
Poliţiştii au întocmit pe numele şoferului, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpa. O soluţie legală în acest dosar va fi dată prin Parchet.