Un bărbat de 37 de ani din Tonciu a trecut ieri prin clipe de groază după ce maşina pe care o conducea a derapat într-o curbă şi s-a izbit puternic de un stâlp de beton. Şoferul a rămas încarcerat şi a avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a ieşi din maşină. Poliţiştii au descoperit că bărbatul era beat.
Accidentul a avut loc pe raza localităţii Beudiu ieri după masă şi cel care a sunat la 112 pentru a cere ajutorul a fost chiar şoferul.
"Din verificările efectuate de poliţişti la faţa locului a rezultat faptul că un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitatea Tonciu, în timp ce conducea un autoturism, din cauza consumului de alcool şi a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul autovehiculului şi a intrat în coliziune cu un stâlp din beton", se arată într-un comunicat remis presei de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, sub.insp. Virginia Roşca.
În urma accidentului bărbatul a rămas încarcerat şi a fost nevoie de intervenţia celor de la descarcerare pentru a fi scos din maşină. Bărbatul a fost rănit în urma impactului cu stâlpul de beton.
Poliţiştii care se ocupă de acest caz l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest care a arătat că acesta avea o alcoolemie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul s-a ales cu un dosar penal pentru că a condus beat.