La finele acestei saptamani debuteaza la Beclean o noua editie a Zilelor Orasului. Pe scena vor urca sambata Alb si Negru, Giulia Jianu si Band si Pepe, iar duminica Heaven, DJ Rhino si Sylvia si Talisman.
Chiar daca e an de criza, beclenarii isi vor sarbatori orasul si anul acesta. Potrivit primarului Nicolae Moldovan, deschiderea oficiala a Zilelor Becleanului va avea loc sambata.
Intre orele 10.00 si 19.00 se va desfasura Cupa orasului Beclean la fotbal pe terenurile sintetice din oras si pe cele de la Baile Figa. Apoi, timp de cateva ore, copiii vor participa la un concurs de desene pe asfalt si patinaj pe role (incepe la ora 10.30), precum si la Tip-Top Minitop (incepe la ora 12).
Intre orele 19.30 si 20.30, pe scena vor urca cateva formatii locale, iar de la ora 20.30 beclenarii ii vor putea vedea si asculta pe Alb&Negru, Giulia Jianu&Band si Pepe.
Duminica, intre orele 9.00 si 16.00 va avea loc Finala Cupei orasului Beclean la fotbal, desemnarea castigatorilor, precum si mai multe actiuni culturale - dansuri si traditii medievale.
Nici iubitorii muzicii populare nu au fost uitati, astfel ca intre orele 16.00 si 20.00, acestia vor asista la un spectacol folcloric sustinut de ansambluri ca “Somesul” al Casei Orasenesti de Cultura Beclean, “Balada” Bistrita sau “Cununa de pe Somes” al Centrului Municipal de Cultura Bistrita.
De la ora 20.00 vor urca pe scena formatiile Heaven si DJ Rhino&Sylvia, iar de la 22.00 trupa Talisman va sustine un concert de caritate, in cadrul caruia isi va pune in vanzare cd-urile. Jumatate din banii stransi vor ajunge la casa de productie a formatiei, iar restul vor fi donati unui copil nevoias din Beclean.
In ceea ce priveste costurile editiei Zilelor Becleanului din acest an, primarul Nicolae Moldovan a precizat ca toate manifestarile se vor incadra in suma de maxim 15.000 de euro.