Anul 2013 aduce în orașul Beclean o serie de investiții în infrastructură! Prioritate vor avea lucrările de canalizare și aducțiune de apă în zonele care se confruntă cu aceste lipsuri, precum și asfaltarea unor străzi aflate pe lista de așteptare.
Chiar dacă nu a fost încă stabilit și aprobat bugetul propriu pentru anul în curs, administrația locală din orașul Beclean și-a stabilit o mare parte din obiectivele pentru 2013. Potrivit primarului Nicolae Moldovan, vor avea întâietate investițiile în infrastructură în special în zonele cu probleme.
“Avem în vedere pentru acest an, demararea unor lucrări mai sensibile ca să spun așa, de apă și canal. Mă refer aici la introducerea canalizării și a apei în acele zone din orașul Beclean în care ele nu există de mai mulți ani sau pur și simplu au fost compromise. Vrem să realizăm anul acesta lucrările respective pentru ca din 2014 să putem trece la partea de reabilitare a străzilor de acolo. Este cu siguranță o prioritate care trebuie rezolvată”, a declarat pentru Bistriteanul.ro, primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan.
De asemenea, a fost luată în vedere pentru 2013 și zona din centrul orașului Beclean situată între cele două biserici, care va beneficia de lucrări de modernizare. Tot în acest an, vor începe și lucrările de reabilitare a parcului din aceeași zonă, prin amenajarea de trotuare, montarea unor noi lampadare, întreținerea și extinderea spațiilor verzi, precum și plantarea de arbuști.
“În centrul orașului Beclean vor apărea multe elemente noi! Vor fi tronsoane pavate și reabilitate, se va moderniza zona de lângă fântâna arteziană din Piața Mică, va fi asfaltată Strada Liviu Rebreanu și se va amenaja spațiul de acces în incinta Școlii Generale cu acealași nume. Pe lângă acestea, vom continua lucrările de asfaltare treptată a străzilor din oraș și construirea de podețe acolo unde se impune”, a mai spus Moldovan.
La ora actuală, în orașul Beclean din totalul de străzi existente, doar 20% dintre ele nu au beneficiat în ultimii ani de lucrări de asfaltare. În baza unui program clar stabilit, acestea vor intrat treptat în reabilitare de la an la an.