O fetiţă a fost rănită în urma unui accident de circulaţie. Accidentul s-a petrecut la ieşirea din Beclean înspre Bistriţa. Micuţa a fost transportată la spitalul din Beclean pentru a primi îngrijiri medicale. UPDATE: Fetiţa a fost dusă la Cluj.
O persoană a sunat în urmă cu câteva minute la 112 şi a anunţat producerea unui accident rutier la ieşirea din Beclean spre Bistriţa.
Potrivit dispecerului de serviciu din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, din primele informaţii se ştie că două maşini s-au ciocnit. Este vorba de un Volkswagen Transporter şi o maşină mică. Spre locul accidentului au plecat două ambulanţe şi o autospecială SMURD.
UPDATE: 20:02
"În accident au fost implicate două maşini. Un Opel Tigra şi un microbuz. Acestea veneau înspre Bistriţa. La un moment dat un şofer a intrat în depăşire, iar cealaltă maşină a intrat într-un şanţ. În una din maşini se afla o fetiţă care a fost dusă la spital în Beclean", a explicat pentru Bistriţeanul.ro dispecerul de serviciu din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut accidentul şi cine este vinovat.
UPDATE: 20:43
Potrivit dispecerului de serviciu din cadrul Spitalului Beclean, fetiţa a fost transportată la Cluj.
"Pacienta are piciorul rupt şi a fost transportată la Cluj. Noi nu avem ortoped", a explicat acesta.