Medicii și polițiștii au intervenit aseară pe strada Iosif Vulcan la un bloc unde au fost anunțați cu un bărbat și-a pierdut cunoștința după ce a căzut în cap, de la etajul I, printre balustradele scării. Salvatorii au descoperit că bărbatul băuse, s-a dezechilibrat și a căzut. Omul a ajuns la spital.
“Poliţiştii au fost sesizaţi prin serviciul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit inconştient pe suprafaţa scărilor care acced la uşa secundară de acces a unui bloc situat în municipiul Bistriţa. În urma cercetărilor şi verificărilor efectuate a rezultat faptul că numitul B.T.V., în vârstă de 50 de ani, din Bistriţa, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi intenţionând să coboare la beciul de la subsol cu un recipient purtat pe umăr, s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut peste balustradă” precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, subinsp. Virginia Roșca.
Medicii ajunși la locul incidentului i-au acordat bărbatului primul ajutor și l-au transportat apoi la Spitalul de Urgență Bistriţa-Năsăud pentru investigații și acordarea de îngrijiri medicale.
În acest caz cercetările sunt continuate de către Biroul de Investigaţii Criminale în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.