Asumându-și rolul de instituție aflată în serviciul comunității, Penitenciarul Bistrița a demarat o campanie umanitară în vederea ajutorării persoanelor aflate în dificultate.
În acest sens, de săptămâna trecută, s-au organizat acţiuni de colectare de produse şi fonduri, destinate persoanelor găzduite în centrul de bătrâni din cadrul Mănăstirii de la Dobric, cât și copiilor de la Preventoriul TBC de Copii din localitatea Ilișua.
Astfel, lucrătorii Penitenciarului Bistriţa au donat sume de bani, iar persoanele private de libertate şi-au exprimat dorinţa de a dona o parte din raţia de alimente (pâinea, precum și alimentele aferente micului dejun și cinei din data de 15 decembrie 2013).
Alimentele și sumele de bani colectate au fost transportate către locațiile menționate în cursul zilei de astăzi, de angajați ai penitenciarului.
Campania umanitară a fost inițiată pentru a accentua faptul că, necesitatea de a dărui celor în nevoie, exprimarea recunoștinței și generozitatea față de semenii aflați în situații dificile de viață, sunt aspecte care trebuie să caracterizeze orice persoană, indiferent de condiția și statutul social.
Inspector principal de penitenciare Laura OPRIŞ
Purtător de cuvânt
PENITENCIARUL BISTRIŢA