Un bărbat în vârstă de 75 de ani a fost găsit mort în casă în această dimineață. Omul nu mai avea pe nimeni, vecinii fiind cei care au anunțat autoritățile să vină și să intre în apartament pentru că nu îl mai văzuseră de ceva vreme și au bănuit că a pățit ceva rău.
Bărbatul locuia pe strada Privighetorilor din municipiu, însă nu mai avea pe nimeni lângă el. Vecinii spun că nu l-au mai văzut de circa o lună de zile și și-au pus semne de întrebare.
Deși omul este mort de ceva vreme, locatarii de pe acea scară nu au simțit niciun miros suspect, dar au decis să sune la 112 pentru ca pompierii și polițiștii să vină și să vadă ce e cu el.
La fața locului s-au deplasat atât polițiștii, cât și pompierii, care au spart geamul și au intrat în apartament, găsindu-l înăuntru pe bătrân, fără suflare și în stare de putrefacție. Trupul neînsuflețit al omului va fi transportat la morgă pentru a se stabili cauzele decesului.
Redacția Bistrițeanul.ro le mulțumește vecinilor omului pentru promptitudinea cu care ne-au anunțat despre producerea acestui eveniment nefericit.