Bătaia din Tiha Bârgăului a trimis în spital nu un om, ci doi! Pădurarul care l-a luat la pumni pe Titus Resvanță a ajuns și el la spital, la o clinică din Târgu Mureș. Acesta nu a fost rănit în urma altercației, ci l-a luat cu... inima.
Garda Forestieră a luat la puricat pădurile de pe Valea Bârgăului, începând de lunea trecută, în urma unui denunț verbal făcut de Dan Resvanță. Informația a fost confirmată de șeful Ocolului Tihuța-Colibița, Vlad Florin.
„Dan Resvanță a făcut o plângere verbală la Garda Forestieră, care a venit în control, lunea trecută. Controlul încă se desfășoară. Resvanță a mai făcut ceva plângeri, dar nu știm exact unde. Noi la ocol nu am primit nimic oficial în sensul acesta”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro Vlad Florin, șeful Ocolului Tihuța-Colibița.
La 4 zile de la începerea controlului, mai exact joi dimineața, Titus, fratele lui Dan Resvanță, este luat la pumni și picioare chiar la barul din Tiha Bârgăului, unde savura o cafea, pe terasă. Imagini cu incidentul puteți urmări AICI.
În spatele acestei bătăi ar sta pădurarul Dumitru Ilieși și fratele acestuia. Informația a fost, de asemenea, confirmată atât de primarul Vasile Șut, cât și de șeful Ocolului Tihuța-Colibița, Vlad Florin.
Cei doi au mai dezvăluit faptul că și pădurarul a fost trimis la spital în urma acestei bătăi. Acesta nu a suferit leziuni cauzate de eventuale lovituri, raportul de forțe fiind vizibil inegal, ci l-a luat cu... inima.
Momentan, acesta este internat la o clinică de specialitate din Târgu Mureș. Pădurarul de 45 de ani are, se pare, probleme cardiace. Cât despre sancțiuni, nu poate fi vorba despre așa ceva, asta pentru că pădurarul s-a luat la bătaie în timpul său liber:
„Dânsul a fost în concediu. Era în ziua sa liberă atunci. În acest moment e în spital, la Mureș. Până acum nu am mai avut nicio problemă de acest gen cu dânsul. Nu avem ce măsuri să luăm pentru că era în timpul lui liber”, a declarat Vlad Florin.
Șocat de eveniment este și primarul din Tiha Bârgăului, care i-a fost șef lui Dumitru Ilieși preț de trei ani: „Nu a mai avut probleme de comportament până acum. M-am mirat și eu. Nu știu ce a fost acolo”.