Medicii legişti au ajuns la concluzia că P.A. de 30 de ani a avut o moarte violentă, care se pare că s-a produs în urma unui accident rutier. Poliţiştii îl caută pe şoferul vinovat care riscă să ajungă după gratii dacă va fi găsit.
În localitatea Uriu, aseară în jurul orei 18.50, a fost găsit în şanţul de pe marginea drumului un bărbat inconştient. Medicii ajunşi la faţa locului nu au reuşit să mai facă nimic pentru acesta şi l-au declarat mort.
„Cu ocazia cercetării la faţa locului a fost identifiat P.A. de 30 de ani din Beclean, a cărui cadavru a fost găsit pe partea dreaptă a DN 17, între localităţile Uriu şi Cristeştii Ciceului, pe sensul de mers Dej – Beclean”, se arată într-un comunicat remis presei de către IPJ BN.
Oamenii legii au început cercetările pentru a descoperi cum anume a murit bărbatul. Aceştia au bănuit că victima a fost lovită de o maşină şi că şoferul vinovat a fugit de la locul accidentului.
„În urma efectuării necropsiei, medicii legişti au concluzionat că moartea acestuia a fost violentă şi s-a putut produce prin mecanismul lovire – călcare – comprimare, în cadrul unui accident rutier”, se mai arată în acelaşi comunicat de presă.
Aseară oamenii legii au făcut filtre în tot judeţul şi au oprit zeci de maşini în speranţa că şoferul vinovat de producerea accidentului va fi găsit.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către poliţiştii din Beclean. Şoferul vinovat de producerea accidentului, dacă va fi prins riscă să fie trimis în judecată şi să stea ani buni după gratii pentru că a accidentat mortal un pieton şi a fugit de la locul faptei.