Bărbatul de 38 de ani care la începutul lunii decembrie și-a desfigurat iubita cu lovituri de cuțit a fost reținut preventiv în data de 20 ianuarie. La scurt timp însă judecătorii au ajuns la concluzia că acesta are nevoie de îngrijiri medicale de natură psihiatrică, agresorul ajungând într-o unitate de specialitate.
La începutul lunii decembrie un atac violent îi îngrozea până și pe polițiști. Pe o terasă din Arcalia, un bărbat de 38 de ani își desfigura cu un cuțit iubita, o tânără de 26 de ani din localitatea Nimigea. Cei doi au început să se certe, bărbatul și-a ieșit din minți, a luat un cuțit și i-a aplicat femeii o corecție fizică.
Tânăra a fost preluată de echipajul de Terapie Mobilă Intensivă cu mai multe leziuni la nivelul feței și mâinilor. Bărbatul este cunoscut ca fiind un individ violent. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.
Luna aceasta, judecătorii au schimbat încadrarea juridică a faptei, bărbatul fiind acuzat de tentativă de omor. Noua încadrare a faptei i-a adus acestuia și arestul preventiv.
După doar o zi de arest preventiv se constată că bărbatul are și probleme de natură psihiatrică, iar judecătorii hotărăsc ca acesta să fie internat, fără voința sa într-o unitate de profil: „dispune internarea medicală provizorie, nevoluntară, a inculpatului S.I.C., cercetat sub aspectul săvârșirii unei tentative la infracțiunea de omor, într-o unitate specializată de asistență medicală, până la însănătoșire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii”.