Clipe de groază aseară într-un hotel din localitatea Rodna! Turbat de furie și gelozie un bărbat de 28 de ani și-a atacat fosta iubită cu un cutter și a tăiat-o în zona gâtului. Prins de polițiști la puțin timp după incident omul a fost reținut pentru 24 de ore și este acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.
Și-a terorizat fosta iubită cu mesaje amenințătoare și nu s-a potolit nici după ce aceasta l-a reclamat la poliție! Un bărbat de 28 de ani din localitatea Maieru riscă să facă ani grei de pușcărie pentru că a încercat să o omoare pe cea pe care susține că o iubește.
Incidentul s-a petrecut aseară, la recepția unui hotel din Rodna, sub privirile îngrozite ale celor care se aflau acolo. După o ceartă cruntă între cei doi tineri, bărbatul a scos un cutter și a lovit orbește fără să îi pese de consecințe.
Potrivit informațiilor furnizate de polițiști tânăra a încercat să se apere însă a fost tăiată în zona gâtului și a ajuns la spital.
"Leziunile provocate nu au fost de natură să pună în pericol viața victimei, necesitând pentru vindecare un număr de 16 - 18 zile de îngrijiri medicale", transmite purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, ag. de poliție Oana Andreica.
Imediat după incident atacatorul a fugit însă a fost prins de polițiști și dus la postul de poliție pentru a da declarații.
"Față de tânărul de 28 de ani s-a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore de către procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud. Acesta urmează să fie prezentat Tribunalului Bistrița-Năsăud cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile", mai explică Oana Andreica.
Anchetatorii au explicat că bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.
Localnicii din Maieru spun că atacatorul este un om extrem de agresiv și că nu de puține ori a făcut scandal și a amenințat mai mulți săteni. Oamenii spun că sunt terorizați de bărbatul despre care spun că ar fi din Moldova de loc. Ei speră că după această întâmplare acesta va fi arestat și condamant și că astfel vor scăpa de el.