În noaptea dinspre joi 13, spre vineri 14 iunie a.c., jandarmii montani din Piatra Fîntînele, la ora 00.54, au pornit în căutarea unui bărbat care a anunţase prin 112 că s-a rătăcit în pădurea dintre localităţile Josenii Bîrgăului şi Mijlocenii Bîrgăului.
Echipa de intervenţie a Jandarmeriei Montane l-a căutat pe bărbatul de 62 de ani timp de aproximativ 4 ore. Aceasta a fost găsit în pădure, pe raza localităţii Mijlocenii Bîrgăului.
Din fericire, starea de sănătate a bărbatului a fost bună, la faţa locului nefiind necesară solicitarea ambulanţei.
Tănase M. este domiciliat în localitatea Susenii Bîrgăului şi s-a rătăcit în timp ce se îndrepta către casă, după vizita făcută unui prieten în localitatea Mijlocenii Bîrgăului.