Caz tragic la Beclean, unde un bărbat a fost găsit înecat în urmă cu puţin timp. Poliţiştii şi un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud se îndreaptă în aceste momente spre locul unde a avut loc nefericitul eveniment. UPDATE: Bărbatul a fost dat dispărut de două zile.
Un apel la serviciul de urgenţă 112 a anunţat în urmă cu puţin timp că o persoană a fost găsită înecată în râul Someş, la Beclean. Poliţiştii şi un echipaj al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud au pornit deja spre locul indicat de persoana care a anunţat acest lucru.
UPDATE: 17:24
"La suprafaţa apei a ieşit trupul unui bărbat de 50-60 de ani. Este posibil să fie o persoană de la centrul de recuperare care a fost dată dispărută acum două zile, dar asta se va stabili cu certitudine după efectuarea necropsiei. Cercetările în acest caz sunt în curs de desfăşurare", a explicat pentru Bistriţeanul.ro ag. pr. Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
UPDATE: 18:40
Potrivit dispecerului de serviciu din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, bărbatul găsit are 55 de ani şi s-a înecat de mai mult timp, dar trupul său a fost văzut în apă numai astăzi.
UPDATE: 18: 55
"Este vorba de Viorel M. din Bistriţa care a fost internat la Centrul de Recuperare Sfântul Luca din Beclean. Acesta a fost dat dispărut în 20 iulie la ora 16.00. Trupul său nu prezintă semne de violenţă şi a fost preluat de serviciul de medicină legală în vederea efectuării necropsiei", a mai precizat ag. pr. Crina Sîrb.