Peste 100 de unitati de cult, unitati sanitare sau de invatamant din judetul Bistrita-Nasaud au primit bani pentru sustinerea unor investitii sau pentru cheltuieli curente si de capital. Valoarea alocata judetului nostru ajunge la 2,3 milioane de lei.
Guvernul Romaniei a adoptat la finele lunii aprilie o noua hotarare care prevede finantarea unor unitati de cult, unitati sanitare, de invatamant, dar si unele peniteciare. Este vorba despre hotararea 417 din 28 aprilie 2010, de care a beneficiat si judetul Bistrita-Nasaud.
Prin intermediul acestei hotarari, judetului nostru i-au fost repartizati aproape 2.300.000 de lei. Din aceasta suma, cei mai multi bani au fost alocati finantarii unor unitati de cult precum biserici, manastiri sau parohii. Pentru 72 de astfel de unitati, Guvernul a alocat in total 1.120.000 lei.
De asemenea, bani au ajuns si pentru trei unitati de invatamat, fiind vorba despre Colegiul National Liviu Rebreanu, Colegiul de Arta “Corneliu Baba” si Scoala din localitatea Poiana Ilvei. In total, pentru cele trei scoli s-au alocat 80.000 de lei.
Totodata, sase unitati administrativ-teritoriale au primit in total 700.000 de lei pentru finantarea unor obiective de investitii. Cele sase primarii sunt Micestii de Campie, Nasaud, Urmenis, Spermezeu, Silivasu de Campie si Romuli.
Alti 582.000 de lei au ajuns la 26 de primarii, banii fiind alocati din fondul de rezerva bugetara prevazut in bugetul de stat pe anul 2010.
Acestia sunt destinati acoperirii unor cheltuieli curente si de capital. Cele mai mari sume au fost alocate Primariei Beclean (140.000 de lei), urmata de Primaria Lechinta (55.000 de lei) si de Primaria Feldru (50.000 de lei).