Pasionații de sporturi de iarnă au la dispoziție de astăzi patinoarul Ice Arena din Bistrița. Începând cu această după-masă, puteți pregăti patinele!
Reprezentanții patinoarului Ice Arena din Bistrița anunță pe Facebook că, de astăzi, bistrițenii sunt așteptați să patineze: „Azi oficial se deschide patinoarul. Vă așteptăm în număr cât mai mare la distracție de la ora 16:00”.
Programul patinoarului este de luni până vineri între orele 16 și 21:30, iar în weekend de la 10 la 21:30. Biletul de intrare costă 10 lei, iar închirierea unei perechi de patine - 10 lei. De asemenea, se pot cumpăra băuturi calde.
Patinoarul Ice Arena este situat în zona Spitalului Județean de Urgență Bistrița.