Casa EMA continuă „tradiţia” zilelor de Fericire, sub motto-ul „La Casa EMA Fericirea chiar e o treabă serioasă”. Astfel, luna aceasta, fix astăzi, în 23 iunie, te provoacă la Fericire. Sportul şi mişcarea ar trebui să fie parte din viaţa oricărei persoane care se tratează aşa cum se cuvine.
În acest sens Casa EMA vine în ajutorul tău.
Achiziţionând abonamentul Piscină Happy la doar 150 lei, iei, de fapt, 10 şedinţe de relaxare la piscină, saună, jacuzzi şi terasa de plajă, super folositoare pentru vremea caniculară de afară. De acolo, de pe terasă, se poate comanda şi cea mai bună limonadă din Sud-Est-ul Europei, Limonada Senzaţie pe numele „de scenă”, care azi este doar 3 lei!!!
În plus, cu doar 89 de lei ai intrări nelimitate la mişcare în sala de fitness timp de 30 de zile, ceea ce, cu siguranţă, te va face un om activ.
Iar pentru cei care au doar o zi la dispoziţie pentru sănătate, Casa EMA le propune intrarea la piscină cu doar 15 lei, redus bine față de prețul practicat de obicei (20 sau 24 de lei).
Toate acestea sunt posibile DOAR AZI de dimineață și până la închiderea programului de la Casa EMA, care este, dacă nu știți deja, pe strada Parcului, numărul 2 BIS.
Dacă nu reușești să ajungi la centrul SPA nu e mare problemă, pentru că abonamentul Piscină Happy se poate cumpăra și online cu cardul, de pe magazinul paginii noastre, www.shop.casaema.ro.
În concluzie, ziua de astăzi se numeşte Happy Day şi e o zi incomparabilă de Fericire.
Pentru o viaţă relaxantă, activă și sănătoasă recomandăm Casa EMA!