Deşi peste câteva zile începe şcoala, câteva dintre microbizele şcolare vor sta pe tuşă. Asta pentru că nu s-au găsit și şoferi pentru toate cele 62 de microbuze şcolare funcţionale.
În Bistrița-Năsăud sunt 72 de microbuze şcolare, însă doar 62 pot fi și folosite. Cele nefuncţionale sunt fie defecte, fie în service-uri.
Peste doar trei zile va începe noul an şcolar şi o mare problemă pentru elevii care fac naveta este faptul că nu s-au găsit şoferi care să îi ducă la cursuri.
''Probleme deosebite s-au constatat la microbuzele şcolare primite direct de către şcoli. La data la care s-au făcut verificările în majoritatea cazurilor nu aveau şoferi angajaţi. S-au făcut demersuri pentru angajarea de şoferi la Budacu de Jos, Ilva Mică, Miceştii de Câmpie, Parva şi Milaş'', a explicat în cadrul unei şedinţe de Colegiu Prefectural, Elisabeta Ilovan, şef de serviciu în cadrul Instituţiei Prefectului.
Aşadar, până când nu vor fi găsiţi şoferii care să facă transporturile, elevii vor fi nevoiţi să meargă la şcoală cu mijloacele de transport în comun, ori să fie duşi de părinţi cu maşinile personale.
În total, din cele 62 de microbuze şcolare funcţionale 15 sunt ale şcolilor, iar restul de 47 aparţin primăriilor.