Autospeciala SMURD cumpărată de Consiliul Județean pentru a deservi partea de sud a județului va intra, oficial, de mâine în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița. Autospeciala a ajuns deja în județ și a costat 365.000 de lei.
În ședința de mâine consilierii județeni vor da în folosință gratuită o ambulanță, marca Volkswagen, autoturism aflat în proprietatea privată județului Bistrița-Năsăud în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița care îl va folosi pentru a deservi zona de câmpie.
Autospeciala a ajuns deja la Bistrița, fiind achiziționată la finalul lunii decembrie de la o companie din Cluj-Napoca.
Pentru această mașină, dotată conform protocoalelor pentru intervenția în situații de urgență, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a plătit 365.000 de lei.
Autoturismul va intra în folosința Inspectoratului pentru Situații de Urgență gratuit, pe o perioadă de 10 ani și va sta la Lechința unde urmează să se deschidă până în vara acestui an un Centru SMURD care va deservi toată zona de sud-est a județului.
Autospeciala a ajuns deja la Lechința, spre marea bucurie a primarului Florian Romeo și a locuitorilor din zonă. În urmă cu două săptămâni primarul, anunța că „alături de șeful I.S.U., domnul colonel Florea și colegii dânsului, am făcut o primă simulare cu mașinile care urmează să opereze în viitorul Centru SMURD, care se va înființa la Lechința. Sper din tot sufletul, ca undeva în vară, acest centru să devină funcțional. Va fi o mare realizare, atât pentru noi, dar mai ales pentru toată zona de S-E a județului”.
Solicitarea pentru cumpărarea ambulanței SMURD necesară zonei de câmpie a județului a fost făcută de conducerea ISU în vara anului trecut, șeful Inspectoratului, colonelul Constantin Florea explicând în adresa trimisă Consiliului Județean că numărul de situații de urgență în zona de câmpie, în special cele medicale sunt în continuă creștere: „astfel, dacă în anul 2013 erau 1858 de intervenții, în anul 2014 erau 1966 de intervenții, în primele șase luni ale anului 2015 s-a ajuns deja la 1235 de intervenții. De asemenea, distanța dintre municipiul Bistrița, unde sunt amplasate echipajele medicale și limita de județ Mureș este de 70 km. Această distanță este parcursă în regim de urgență în aproximativ o oră. Dat fiind faptul că deși infrastructura este bună atât pe D.N. 15 A cât și pe DJ 151, timpul de răspuns este mare datorită distanței”.
FOTO: Romeo Florian