Elevii claselor I de la Şcoala Generală numărul 3 "Avram Iancu" s-au mobilizat şi au pregătit pachete pentru copiii de la Preventoriul din Ilişua. Micuţii au fost foarte încântaţi de faptul că au putut pregăti daruri pentru copiii mai puţin norocoşi şi chiar le-au trimis scrisori celor de la Ilişua.
"De Paşte, fii prietenul unui copil de la Preventoriul Ilişua" este campania lansată de Bistriţeanul.ro pentru cei aproape 80 de copii care sunt în prezent la Ilişua. Ne dorim să facem o bucurie acelora cu care soarta a fost mai crudă. Lipsurile şi nevoile acolo sunt foarte mari şi ar fi nevoie de multe pentru ca totul să fie aşa cum ar trebui.
Elevii Şcolii Generale numărul 3 din Bistriţa şi-au dorit din tot sufletul să le arate celor de la Ilişua că sunt persoane care se gândesc la ei şi vor să îi vadă fericiţi.
Astfel că, învăţătoarele de la clasele I i-au ajutat pe copiii să se mobilizeze şi să pregătească daruri pentru cei de la Preventoriu. Au fost adunate aproximativ 50 de pachete cu jucării, dulciuri, produse de igienă cororală şi alimente.
Şcolarii de la "Avram Iancu" au pregătit chiar şi câteva scrisori pentru cei din Ilişua şi au vrut astfel să le transmită gândurile lor bune şi multă sănătate.
Cadourile vor ajunge la copiii de la Prevetoriul Ilişua imediat ce aceştia se vor întoarce din vacanţa de Paşte, atunci când echipa Bistriţeanul.ro ajutată de voluntari va petrece o zi la Ilişua şi va organiza mai multe activităţi pentru copiii de acolo.
Campania "De Paşte, fii prietenul unui copil de la Preventoriul Ilişua" continuă şi săptămâna viitoare. Toţi cei care vor să aducă un cadou pentru copiii de acolo o pot face până în 17 aprilie. Cadourile se adună la Sala Polivalentă - etajul I - Asociaţia Impact, zilnic între orele 12.00 - 18.00.
Pentru mai multe detaţii despre această campanie citeşte AICI.