Un tânăr de 17 ani din Nimigea de Jos a fost surprins în timp ce încerca să fure motorină din rezervorul unui excavator. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat. Nu este singura persoană pedepsită de poliţişti.
Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au fost sesizați duminică de un bărbat, cu privire la faptul că, în localitatea Beclean, o persoană sustrage combustibil.
La fața locului, polițiștii au identificat un tânăr de 17 ani, din Nimigea de Jos. De asemenea, au găsit o canistră în care se aflau 25 de litri de combustibil, cel mai probabil motorină.
Din primele verificări efectuate, a rezultat faptul că, tânărul de 17 ani, împreună cu doi bărbați, de 30 de ani respectiv 21 de ani, toți din localitatea Nimigea de Jos, ar fi sustras combustibilul din rezervorul unui excavator care aparține unei societăți comerciale, din localitatea Beclean.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Foto Arhivă