In Evul Mediu, frumusetea femeii a fost pretuita la fel de mult ca si vitejia cavalerilor, nu o data importante hotarari ale celor mai inalte curti fiind influentate decisiv de influenta marilor doamne ale acestora. Chiar si vitejii cavaleri isi dedicau faptele curajoase unei femei frumoase, iar cetatile erau vestite si prin frumusetea domnitelor l
Concursul Domnita Bistritei are ca scop sa sporeasca faima Nosneraland-ului nu numai prin vitejia cavalerilor care vor apara Cetatea, ci şi prin frumusetea si priceperea domnitelor. Astfel, organizatorii Serbarilor Bistritei Medievale 2014 le propun din nou bistritenilor să o aleagă pe cea mai frumoasa şi vrednica domnita din cetate.
Sase-opt concurente care visează să devină DOMNITA BISTRITEI se vor intrece pe parcursul serilor de sambata si duminica, 28 iunie respectiv 29 iunie, în probe de indemanare şi cunostinte, potrivite cu specificul medieval. Ele vor îmbraca pentru concurs straie medievale puse la dispozitie de catre organizatori.
Caştigatoarea titlului de DOMNITA BISTRITEI va fi concurenta care va intruni aprecierile juriului şi ale publicului, deopotriva; premiul cel mare va consta intr-o costumatie medievală oferita de Asociatia Culturala Bistrita Medievala, pe care domnita aleasă si-o va confectiona dupa gustul propriu.
Alte premii sunt oferite de Hotel Metropolis, Salonul Carliont, Anuska Make-Up artisti si mesteri populari prezenti la Targul Medieval.
Conditii de participare : varsta între 16 şi 21 de ani şi inaltimea de min 1,65 m.
Doritoarele domnite sunt asteptate in ziua de marti, 24 iunie, orele 17.00, la Forumul German Bistrita pentru a incepe pregatirile!
Prima editie a concursului a fost castigata în anul 2009 de Ana-Maria Greabu, în 2010 de Adelina Popa, in 2011 de Alexandra Runcan , in 2012 de Andrada Bianca Morutan si in 2013 de Roxana Muscari.
Serbările Bistriţei Medievale 2014 sunt organizate de Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală şi de Centrul Cultural Municipal Bistriţa, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Bistriţa şi al Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud, prin Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud.
Sponsori principali: Leoni si Ambient. Sponsori: Betty Ice, Hotel Metropolis, Urbana SA , Pombis, Izvorul Minunilor, Pizzeria Tonight, Taverna Dogarilor, Salonul Carliont, Anuska Make-Up.
Parteneri media: Radio Romania Cluj, AsTv Bistrita, Zile si Nopti, Citynews Bistrita, Mesagerul, Bistriteanul.ro, Rasunetul, Radio Somes, Bistritanews, Radio Transilvania Bistrita, Cronica de BN, e-Zine, Calendar Evenimente, iConcert.
Informaţii despre programul festivalului pot fi găsite pe site-ul www.bistritamedievala.ro.
Contact inscrieri si informatii concurs: bistritamedievala@gmail.com
tel :0746-998 582 ( Alina Talos)