Este vorba despre doi bistrițeni care, noaptea trecută, au păstruns în curtea unei societăți comerciale și au distrus o mașină. Cei doi au fost prinși de polițiști și sunt cercetaţi pentru violare de domiciliu şi distrugere.
"Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că în noaptea de 28 spre 29 martie a.c., două persoane au pătruns în curtea unei societăţi comerciale din municipiul Bistriţa, provocând avarii la un autoturism ce se afla parcat în curtea societăţii. În urma verificărilor şi cercetărilor efectuate, poliţiştii i-au identificat pe numiţii K.C.P., în vârstă de 36 de ani, respectiv pe R.Ş.F., de 21 de ani, ambii din municipiul Bistriţa, cartier Unirea, bănuiţi că ar fi spart un geam, luneta şi un stop ale autovehiculului respectiv" se arată în comunicatul remis presei de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud, subinsp. Virginia Roșca.
Cei doi au cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 4.000 de lei.
"Faţă de cei doi bistriţeni poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi distrugere" mai anunță IPJ.
FOTO: Arhivă