Primii comercianţi care vând brazi au apărut în Piaţa Decebal abia astăzi! Pomii provin din Ungaria şi din Suceva. Vânzătorii spun că abia au reuşit să îşi aranjeze marfa şi că aşteaptă clienţii pentru a vinde cât mai mulţi brazii.
„Este prima zi în care am venit la piaţă. În această dimineaţă am ajuns, abia acum ne aranjăm brazii. I-am adus din Ungaria dacă la noi nu există pepinieră. Am 100 de bucăţi iar preţurile pornesc de la 70 la 190 de lei, în funcţie de mărime”, a povestit un comerciant pentru Bistriţeanul.ro.
Brazii de pe plaiurile româneşti sunt mai ieftini dar nu la fel de frumoşi ca şi cei de import. Un brad adus de la Suceava poate fi cumpărat cu preţuri între 30 de lei şi 120 de lei, asta în funcţie de mărime şi de cât este de bogat.
Comercianţii speră că bistriţenii vor cumpăra brazi chiar dacă criza financiară îi determină pe mulţi să fie cumpătaţi chiar şi de sărbători.
Vânzătorii spun că au menţinut preţurile de anul trecut şi că au adus şi brazi mai mici care să fie mai ieftini pentru cei care nu au un buget foarte mare pentru pomul de Crăciun.
„Este prima zi la mine, acum de dimineaţă am ajuns la piaţă. Sper că vor apărea repede şi primii clienţi şi că voi vinde brazii cât mai repede”, a explicat pentru Bistriţeanul.ro un tânăr care a adus brazi tocmai din munţii din Suceava.
Pentru cei care nu au bani să cumpere un brad comercianţii vând chiar şi crenguţe contra sumei de 1 leu bucata.