Mai mulţi hoţi au fost prinşi în ultima perioadă după ce au furat bunuri din locuinţe, hale sau societăţi comerciale. Aceştia s-au ales cu dosare penale şi riscă puşcăria dacă vor fi trimişi în judecată şi găsiţi vinovaţi.
Primul hoţ prins este din Năsăud şi are 21 de ani. El a furat dintr-o locuinţă bijuterii, două telefoane mobile şi o cameră video. Valoarea pagubei se ridică la suma de 2.000 de lei şi a fost recuperată în proporţie de 25 la sută.
În urma cercetărilor oamenii legii au descoperit că " tânărul în vârstă de 21 de ani este suspectat pentru că în seara zilei de 10.01.2014 a sustras dintr-un alt imobil situat în oraşul Năsăud mai multe scule electrice, valoarea prejudiciului cauzat fiind de 1.100 de lei, recuperat integral", după cum se arată într-un comunicat remis presei de către purtătorul de cuvânt al IPJ BN, sub.insp. Virginia Roşca.
Tânărul este cercetat în stare de liberetate dar s-a ales cu un dosar penal.
Cel de-al doilea hoţ prins de poliţişti este din localitatea Domneşti şi are 23 de ani. El a furat din casa unui consătean un telefon mobil, un aparat foto şi mai multe alimente, toate în valoare de 550 de lei.
"În urma cercetărilor efectuate a mai rezultat faptul că susnumitul, în perioada 10–20.12.2013, a sustras o parte dintr-un harnaşament pentru cabaline de la locuinţa părţii vătămate G.I. din Domneşti, iar la data de 30.12.2013 a sustras un motoferăstrău electric şi o roabă din curtea imobilului aparţinând părţii vătămate M.V. din localitate", se arată în acelaşi comunicat remis presei.
Tânărul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă pentru care s-a ales cu un dosar penal.
Oamenii legii au mai prins doi tineri de 18 şi respectiv 29 de ani, ambii din Salva, care încercau să fure mai multe bunuri dintr-o hală aflată pe raza localităţii Săsarm.
"În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că cei doi au mai comis în cursul lunii decembrie a anului 2013 trei furturi pe raza localităţii Săsarm, cauzând un prejudiciu în valoare de 1.500 de lei", mai transmite purtătorul de cuvânt al IPJ BN.
Toţi cei care au fost prinşi că au furat riscă să fie trimişi în judecată şi dacă vor fi găsiţi vinovaţi ar putea să stea în puşcărie ani buni.