Atât redacția cât și dealerii auto au fost sesizați, de mai mulți bistrițeni care au avut mașinile avariate că există firme de asigurări care impun proprietarilor de mașini avariate să le repare în anumite ateliere auto „agreate” de asigurator. O nouă lege vine cu sancțiuni uriașe pentru astfel de practici!
"Legea nr. 33/2015 pentru modificarea Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, precum și pentru completarea art. 32 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producției, circulației și comercializării alimentelor a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 170 din 11 martie. Actul a fost adoptat în februarie de Camera Deputaților în calitate de for decizional. Din 14 martie, noul act normativ a modificat substanțial amenzile aplicate comercianților care utilizează practici înșelătoare sau agresive pentru a-și prezenta produsele" explică departamentul juridic al companiei Mondial Motors Bistrița.
Și la reprezentanța Toyota din Bistrița au ajuns numeroase sesizari legate de atitudinea firmelor de asigurări care forțează clienții să aleagă anumite ateliere unde să își repare mașinile, juriștii companiei mai arătând că „firmele de asigurari care forțează clienții să aleagă anumite service-uri, amenințându-i că în caz contrar nu vor efectua despăgubirea se înscrie la "pratica comercială agresivă” și contravine Legii 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii. Legea stipulează o practică comercială este înșelătoare dacă conține informații false menite de a induce în eroare consumatorul mediu care ia o decizie de tranzacționare pe care nu ar fi luat-o dacă informațiile prezentate ar fi fost corecte. Totodată, o practică comercială este agresiva dacă în contextul prezentării situatiei limitează libertatea de alegere a consumatorului cu privire la produs prin hărțuire, constrângere, inclusiv prin utilizarea forței fizice".
O dată cu modificările legislative de luna trecută firmele sunt pasibile de amenzi cuprinse între 5.000 și 100.000 lei pentru folosirea unor practici comerciale înșelătoare la care se adaugă și sancțiuni pentru practicile comerciale agresive cuprinse între 2.000 la 100.000 de lei.