Asta dacă cei de la CNADNR vor trimite documentele prin care îşi dau acordul pentru montarea semaforului în faţa şcolii generale din Viişoara. Investiţia se ridică la suma de 18.000 de lei şi va fi făcută cu bani de la bugetul local.
Drumul Naţional 17 este intens circulat, iar în Viişoara, în apropiere de şcoala generală, copiii sunt tot timpul expuşi pericolelor. Pentru a evita incidentele neplăcute, autorităţile locale au hotărât că vor monta un semafor cu buton la trecerea de pietoni aflată în faţa unităţii de învăţământ.
Acest lucru nu poate fi făcut însă decât cu acordul celor de la Compania Naţională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, în administrarea căreia se află drumul.
„Am cerut acordul celor de la CNADNR pentru a putea monta semaforul. Ne-au comunicat că săptămâna viitoare ne vor trimite documentele şi imediat ne vom pune pe treabă. Sperăm să rezolvăm totul cât mai repede şi să putem monta semaforul pentru a fi pus în funcţiune”, a explicat pentru Bistriţeanul.ro directorul Direcţiei de Servicii Publice Bistriţa, Ioan Creţiu.
Astfel de semafoare cu buton au fost montate în mai multe zone din Bistriţa, acolo unde este aglomeraţie mare şi există pericol de accidente. Aceste sisteme oferă mai multă siguranţă pietonilor.