Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud atrage atenţia asupra consumului de ciuperci culese din pădure. Medicii nu recomandă sub nicio formă consumul acestora şi avertizează că intoxicaţiile sunt extrem de periculoase. Doi copii şi bunica lor au ajuns astăzi la spital după ce au mâncat ciuperci.
„În ultima săptămână la UPU au ajuns patru persoane care au suferit intoxicaţii după ce au mâncat ciuperci. Dintre aceste cazuri trei au fost chiar astăzi. Este vorba despre doi copii, unul de 9 ani şi celălalt de 13 ani. Urmează să fie internată şi bunica lor care are probleme de sănătate tot din cauza ciupercilor consumate”, a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Gabriela Remeş.
„Ciupercile culese din pădure nu trebuie consumate sub nicio formă. Nu sfătuim pe nimeni să culeagă sau să cumpere pentru că sunt extrem de periculoase. Acestea pot hibrida, pot suferi transformări şi chiar şi acele persoane care spun că le cunosc pe cele bune se pot înşela şi pot culege ciuperci care sunt otrăvitoare”, a explicat pentru Bistriţeanul.ro directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, dr. Doina Petri.
Medicii atrag atenţia asupra pericolelor la care se expun cei care consumă astfel de ciuperci, riscurile de intoxicaţii grave fiind mari şi foarte periculoase.
„Intoxicaţiile cu ciuperci sunt grave, sunt urgenţe medicale majore şi pot cauza probleme de sănătate mari. Se pot produce insuficienţe renale, hepatice şi se poate muri. Au fost în anii trecuţi cazuri de intoxicaţii cu ciuperci în urma cărora s-au înregistrat decese”, a mai explicat dr. Doina Petri.
Cei care consumă ciuperci şi prezintă greaţă, vărsături, ameţeli sau dureri de cap trebuie să se prezinte de urgenţă la medic pentru a le fi făcute analize şi pentru a primi tratament în cazul în care ciupercile pe care le-au consumat au fost otrăvitoare.
„Nu trebuie să se bazeze nimeni pe leacurile băbeşti. Intoxicaţia cu ciuperci nu trebuie tratată acasă, ci trebuie neapărat să se apeleze la ajutorul unui medic. Atragem atenţia aupra acestei probleme şi nu recomandăm nimănui să consume ciuperci, mai ales copiii sau persoanele în vârstă ori cele care suferă de boli cronice”, a mai completat Doina Petri.
În ultima perioadă din cauza ploilor abundente pădurile sun pline de ciuperci şi foarte multă lume merge la cules. Sunt unii care au făcut chiar o „afacere” din asta şi culeg cantităţi mari pe care mai apoi le vând.