Anual, in 20 iulie, credinciosii de pretutindeni sarbatoresc inaltarea la cer a Sfantului Ilie. Acesta a trait cu sute de ani inainte de Mantuitorul Iisus Hristos si este prorocul care nu a vazut moartea, fiind rapit la cer.
La data de 20 iulie, Biserica Ortodoxa Romana sarbatoreste ridicarea la cer a Sfantului Mare Proroc Ilie, Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanti proroci din Vechiul Testament, Sfantul Ilie este celebrat ca un mare facator de minuni si aducator de ploi in vreme de seceta. Sfantul si marele Proroc Ilie, inger intrupat in carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide si inchide cerurile, era de origine din Tesvi in Galaad.
Ajuns prin ravna sa pe culmea cea mai de sus a virtutii, Sfantul Proroc Ilie nu a trecut la cele vesnice, ci a fost ridicat la cer fiind considerat demn de a vedea fata in fata slava Dumnezeului intrupat, alaturi de Moise si de cei trei Apostoli in ziua Schimbarii la fata.
In traditia populara, Sfantul Mare Proroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor si a ramas in istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credinta si curaj demn de urmat. Biserica Ortodoxa ii aduce multa cinstire, pentru ca este pomenit ca mare barbat si erou al credintei. Fiii Bisericii Ortodoxe Romane au o evlavie profunda pentru acest sfant facator de minuni.
Exista traditii populare diferite din toate zonele geografice ale Romanei, incat unitatea este cinstea deosebita care i se cuvine profetului Ilie. Oamenii cred ca atunci cand se intampla fenomene meteorologice spectaculoase, Ilie de fapt traverseaza cerul cu caruta lui de foc, pentru a ne ocroti. El este mereu si mereu in slujba binelui. Dreptatea si autoritatea precumpanesc in raport cu alte virtuti ale sfintilor Noului Testament. Fiind unul dintre Profetii evrei, Biserica Ortodoxa il cunoaste sub numele de Sfantul Mare Prooroc Ilie Tesvieanul.