Programul "Curatenia de primavara" a inceput astazi. Toti locuitorii municipiului, dar si agentii economici sunt obligati sa curete si sa infrumuseteze spatiile pe care le folosesc. Cei care nu se conformeaza vor fi amendati.
Pe langa locuintele si sediile sau spatiile comerciale, bistritenii trebuie sa asigure curatenia si la anexele gospodaresti, curti si spatiile verzi. Si parcarile, locurile de depozitare, aleile si parcarile de resedinta trebuie curatate in cadrul acestui program.
Curatenia de primavara se desfasoara intre 12 martie si 13 aprilie. Cei care nu iau parte la acest program vor fi amendati, iar sumele pe care bistritenii vor trebui sa le plateasca ajung si pana la 2000 de lei pentru persoanele juridice.
Printre obligatiile ce revin bistritenilor in cadrul acestui program se numara si infrumusetarea balcoanelor cu ghivece de flori, plantarea unor arbori ornamentari in spatiile verzi, curatarea vitrinelor, intretinerea firmelor si a fatadelor imobilelor.
“Atat cetatenii cat si agentii economici trebuie sa ia parte la curatenia de primavara. Este o actiune care are loc in fiecare an in aceasta perioada. Amenzile pentru cei care nu iau parte la program sunt intre 100 si 1000 de lei pentru persoane fizice si 100 si 2000 de lei pentru persoane juridice”, a declarat pentru Bistriteanul.ro purtatorul de cuvant al Primariei Bistrita, Mihai Rusti.