Marţi, 27 noiembrie s-au omagiat la Centrul de Cultură Urbană „Casino” din Cluj-Napoca, în cadrul Galei Multiplicatorilor de Valori Europene ediţia a V-a, cele mai bune proiecte din Transilvania de Nord implementate în perioada 2010-2012, respectiv din cele 6 judeţe ale regiunii.
Evenimentul face parte din seria Zilelor Regio şi a fost organizat de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest şi centrul Regional Europe Direct Transilvania Nord în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Consiliului Judeţean Cluj, UBB Radio Online, Europe Direct Maramureş şi Europe Direct Bistriţa.
Dintre cele 116 proiecte înscrise în competiţia Galei, Asociaţia ECO RODNA a câştigat premiul I la secţiunea Mediu cu proiectul „Participarea tinerilor la inventarierea biodiversităţii forestiere din Parcul Naţional Munţii Rodnei” implementat în perioada 2009-2012 în parteneriat cu Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei şi Grup Şcolar Silvic Năsăud, cu sprijinul financiar al Fondului Global de Mediu (GEF Small Grants).
Recunoaşterea rezultatelor deosebite ale organizaţiei neguvernamentale ce cuprinde peste 1.000 de „prieteni ai Munţilor Rodnei” vine în urma unei munci asidue de implicare a voluntarilor şi cu precădere a tinerilor din 30 de localităţi limitrofe ariei protejate, prin intermediul a peste 15 proiecte, în acţiuni concrete de inventariere şi monitorizare participativă a biodiversităţii din acest sanctuar natural.
Modelul creat la nivel regional este apreciat cu succes şi peste hotare, fapt constatat în cadrul proiectelor axate pe schimburi de experienţă cu parteneri din Germania, Spania, Franţa, Italia.
Biol. dr. Claudiu Iuşan
Asociaţia ECO RODNA