Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud a derulat timp de doi ani un proiect prin care se încuraja producerea obiectelor tradiţionale. La acest proiect au luat parte meşteşugari din judeţ care au întâlnit artizani din Turcia, Spania şi Irlanda de Nord. Produse făcute de aceştia pot fi admirate şi cumpărate mâine pe pietonal.
Sala de conferinţe a Hotelului „Coroana de Aur” a fost locul de întâlnire a mai multor meşteşugari din Bistriţa-Năsăud, precum şi din străinătate. Aceştia au derulat un proiect comun, timp de doi ani. Proiectul şi-a propus susţinerea dezvoltării regionale prin stimularea dezvoltării meşteşugurilor care a fost adresat în special femeilor şi tinerilor.
Printre obiectivele programului EU4Us s-au numărat promovarea spiritului antreprenorial şi a creativităţii, valorificarea moştenirii culturale, creşterea gradului de conştientizare cu privire la calitatea şi marketingul produselor şi susţinerea produselor transnaţionale de bune practici. Concret, participanţii au fost învăţaţi să îşi promoveze produsele tradiţionale.
Rezultatele acestui proiect numără întâlniri internaţionale, dar şi o cercetare privind meşteşugurile şi produsele tradiţionale. Mai mult, meşteşugarii au realizat un catalog online a produselor tradiţionale, o colecţie documentară, dar şi evenimente locale în fiecare ţară.
Valoarea proiectului s-a ridicat la 15.000 de euro, iar finanţarea a fost oferită de Uniunea Europeană. Printre cei care au participat la această acţiune alături de CCI BN se numără şi Asociaţia Meşteşugarilor din Judeţ, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Asociaţia Ruralis precum şi Asociaţia Bistriţa Medievală.
Artizanii care au luat parte la acest proiect vor fi prezenţi mâine pe pietonalul Liviu Rebreanu, unde vor prezenta bistriţenilor produsele lor în cadrul serbărilor Bistriţei Medievale. Toate produsele vor fi expuse pe aproximativ 60 de standuri.
Oaspeţii internaţionali s-au arătat foarte mulţumiţi de participarea la acest proiect pe care îl consideră util.