Este vorba despre un bistritean caruia politistii i-au suspendat permisul de conducere, pentru o perioada de zece luni, din cauza ca in nenumarate randuri a depasit limita de viteza in localitate cu peste 50 de km/h. Aceasta este cea mai mare perioada de suspendare a dreptului de a conduce aplicata de politisti in 2011.
Un bistritean a primit in nenumarate randuri amenzi de la politistii de la rutiera din cauza ca a calcat prea tare pedala de acceleratie, depasind cu mult viteza legala admisa. Mai mult de atat a contestat si in instanta amenzile primite iar judecatorii le-au dat dreptate oamenilor legii.
Politistii au decis ca-i suspenda tanarului vitezoman permisul pentru o perioada de 10 luni.
„Cea mai mare perioada de suspendare a dreptului de a conduce in anul 2011 este de 10 luni, pana in luna aprilie 2012. Aceasta masura a fost luata fata de un bistritean care a depasit limita de viteza in localitate cu peste 50 km/h in mod repetat, fiind sanctionat contraventional de IPJ BN, IPJ MM si IPJ SM in perioada 2009-2011, procese-verbale pe care insa acesta le-a contestat si ulterior pierdut in instanta”, a declarat pentru Bistriteanul.ro purtatorul de cuvant a Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita-Nasaud, subinspector Antonela Gorgan.
Perioada de 10 luni reprezinta cumularea sanctiunilor complementare de suspendare a dreptului de a conduce.