Agresiunea a avut loc în urmă cu puțin timp, în Arcalia. O tânără de 26 de ani a fost preluată de câteva minute de medicii SMURD, după ce a fost tăiată cu cuțitul, de bărbatul cu care locuia.
Femeia a fost tăiată cu un cuțit pe față și pe mâini, însă viața nu îi este pusă în pericol.
„Tânăra de 26 de ani a fost preluată de echipajul de Terapie Mobilă Intensivă al SMURD, starea ei fiind stabilă, cu mai multe leziuni provocate la nivelul feței și la nivelul mâinilor. Pacienta a fost transportată de medici la Spitalul de Urgență Bistrița-Năsăud, viața ei nefiind pusă în pericol" - a declarat pentru Bistrițeanul.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița Năsăud, plutonier major Marius Rus.
Se pare că între femeia ajunsă în urmă cu puțin timp la spital și concubinul acesteia ar fi izbucnit un scandal.
Nervos, bărbatul, recunoscut ca fiind o persoană agresivă, a pus mâna pe un cuțit și a tăiat-o pe tânăra de 26 de ani pe față și pe mâini.
La fața locului au ajuns și polițiștii care urmează să stabilească împrejurările în care s-a petrecut incidentul.
UPDATE:
Tânăra agresată este din Nimigea, iar concubinul acesteia are 38 de ani și e din Bistrița. Între cei doi - spune purtătorul de cuvânt al IPJ BN, insp. Virginia Pîrlea, ar fi izbucnit un conflict spontan în urma căreia fata a fost agresată fizic și transportată la spital.
Polițiștii vor stabili încadrarea juridică a faptei abia după ce medicii vor decide de câte zile de îngrijiri medicale are nevoie fata. Deocamdată pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal.