Reprezentantii ITM Bistrita-Nasaud au verificat in 2010 un numar de 2148 de angajatori. In urma actiunilor s-au aplicat 2001 avertismente si 205 amenzi in valoare de 983.500 lei.
Anul 2010 a adus bani multi la buget din amenzi. Numai de pe urma amenzilor aplicate de Inspectoratul Teritorial de Munca Bistrita-Nasaud s-au adunat aproape un milion de lei.
Din cele 2148 de controale efectuate in 2010 de inspectorii ITM, 1346 de verificari s-au efectuat in domeniul relatiilor de munca si a evidentei muncii.
In urma controalelor au fost aplicate 154 de amenzi in valoare de 584.500 si s-au dat 831 de avertismente. Cele mai multe nereguli au fost gasite la capitolul “munca la negru” in care angajatii nu aveau contracte de munca. La aceasta categorie au fost aplicate 122 de amenzi in valoare de 441.000 deoarece au fost gasite 149 de persoane care munceau fara a avea contracte de munca.
Tot in cadrul actiunilor de control in domeniul evidentei muncii au fost aplicate inca 27 de amenzi in valoare de 135.000 de lei deoarece angajatorii nu au depus la timp contractele de munca la ITM BN.
Tot avertismente au primit si 64 de angajatori care nu au platit orele suplimentare si 34 de angajatori care nu au acordat repausul saptamanal angajatilor.
In Bistrita-Nasaud, doar o firma din trei este functionala, asta in situatia in care sunt 13.000 de firme in Bistrita din care doar 4.692 sunt active.