Povestea de la bacalaureat se repetă şi în cazul cadrelor didactice. Dintre dascălii care au susţinut definitivatul săptămâna trecută aproape jumătate nu au trecut examenul. Cei nemulţumiţi pot depune contestaţii până mâine!
La examenul de definitivat s-au înscris din judeţ 138 de cadre didactice. Pentru că nu tuturor le-au fost validate fişele de înscriere, au putut să se prezinte la examen numai 126 de dascăli.
„Dintre cei care trebuiau să participe la examenul de definitivat, 11 au fost absenţi, iar 50 au primit note mai mici de şapte. Deocamdată acestea sunt rezultatele înainte de contestaţii”, a explicat pentru Bistriţeanul.ro Carmen Roiban, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Contestaţiile celor care cred că ar fi meritat note mai mari pot fi depuse până mâine, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în 26 iulie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ BN, examenul de definitivat poate fi dat după doi ani de activitate didactică neîntreruptă, iar nota minimă pentru a-l promova este şapte.