Bistriţeniii care sunt în căutarea unui loc de muncă sunt aşteptaţi, vineri de la ora 10.00, la Colegiul Tehnic "Grigore Moisil" la Bursa Locurilor de Muncă. 71 de companii îşi vor prezenta posturile vacante, iar doritorii sunt invitaţi să aplice la joburile firmelor bistriţene.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa vine în ajutorul bistriţenilor care sunt dornici să muncească. Instituţia organizează vineri Bursa Generală a Locurilor de Muncă unde vor participa 71 de companii din judeţ care caută mână de lucru.
“Până la data de 23 aprilie 2014, au fost contactaţi 374 agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea în judeţul Bistriţa – Năsăud, 71 dintre aceştia au confirmat participarea la bursa oferind 289 locuri de muncă vacante”, reiese dintr-un comunicat remis presei de AJOFM BN.
Joburile disponibile sunt oferite atât celor cu studii superioare – 19 joburi, cât şi celor cu studii medii şi profesionale – 270 de locuri disponibile.
Pesoanele care au absolvite studii superioare pot aplica pentru posturi precum: arhitect, inginer construcţii civile, inginer instalaţii, inginer producţie, economist, asistent manager, consilier vânzări, inginer mecanic.
Majoritatea locurilor de muncă se adresează celor cu studii medii şi profesionale. Astfel, aceştia au o paletă mai largă de opţiuni în ceea ce priveşte domeniul de activitate. Aceste persoane pot opta pentru job-uri precum: lăcătuş mecanic, strugar, rectificator, sudor, lucrător comercial, gestionar, casier, şofer, muncitor necalificat, agent comercial, operator mase plastice, agent de pază, barman, bucătar, ospătar, instalator, mecanic, zidar, zugrav, operator la maşini cu comandă numerică, confecţioner tricotaje, croitor, operator la maşini de tricotat.
Evenimentul organizat de AJOFM BN va avea loc vineri, 25 aprilie, începând cu orele 10, în cadrul Colegiului Tehnic "Grigore Moisil".