Nici nu a început bine şi programul Rabla este pe jantă! Autorităţile nu mai suplimentează fondurile, iar acest lucru încurcă atât posesorii de rable, cât şi pe cei care vând maşini noi care rămân cu ele în reprezentanţă. Bistriţenii care vor să scape de vechiturile lor nu au decât să aştepte...
La o lună de la debut, programul Rabla s-a blocat.„Până acum am dat aproximativ 200 de tichete, dar nu mai avem de câteva zile. O să merg la Bucureşti să văd care este situaţia şi dacă mai primim”, a explicat pentru Bistriţeanul.ro Dan Bilegan, directorul general al firmei Remat.
Potrivit acestuia, pentru bistriţenii care au fost la Remat să scape de vechiturile auto s-a făcut o listă de aşteptare pe care s-au înscris aproximativ 200 de persoane.
Fiecare posesor de maşină mai veche de predată la Remat primeşte un tichet în valoare de 3.800 de lei. Cei care vor să îşi cumpere o maşină nouă nu pot folosi mai mult de trei tichete de acest fel.
La Bistriţa anul trecut au fost acordate peste 750 de tichete în cadrul acestui program. Cele mai multe solicitări au venit din partea persoanelor fizice.